| Litigii și soluționarea disputelor |
Avocații nostri au o experiență solidă în litigiile desfășurate în fața instanțelor judecătorești în diverse arii, indiferent de faptul că este un litigiu de natură civilă sau comercială, fiind capabili să creeze o abordare personalizată a nevoilor dvs individuale.
| Dreptul imigrării |
Dacă sunteți în căutarea unui avocat specializat în imigrări în România, ne găsiți aici. Oferim asistență juridică pe toate problemele de dreptul migrației, cum ar fi: obținerea avizul, vizei de muncă și a permisului de ședere, obținerea cetățeniei române, reînnoirea și prelungirea dreptului de ședere, precum și reprezentarea în fața autorităților competente.
| Drept imobiliar |
Acolo unde proprietatea respectă legea. În cazul în care cauți să cumperi, vinzi, închiriezi sau să construiești o proprietate în România, avocații noștri sunt pregătiți să te asiste, începând cu analizarea situației juridice a proprietății, pregătirea raportului de due-diligence, redactarea contractului de vânzare sau de închiriere, precum și asistență juridică în cadrul negocierilor purtate cu partenerii dvs.
| Consultanță juridică de zi cu zi |
Avocații noștri oferă întregul suport juridic necesar pentru activitatea curentă a societății dumneavoastră sau asistență juridică specifică pe domenii precum: civil, contracte comerciale, drept muncii, răspundere civilă delictuală, oferindu-vă sprijinul necesar pentru incursiunea dumneavoastră de zi cu zi în România, prin consultanța optimă și individuală a situației dumneavoastră juridice.
| Dreptul familiei |
Deținem o vastă experiență în cazurile de dreptul familiei, începând cu custodia internațională a minorului, divorț și partajul bunurilor, succesiune și moștenire, program de vizitare a minorilor în afara granițelor țării, precum și acordarea pensiei de întreținere.
| Drept societar |
Este simplu să începi o afacere în România când combini pasiunea cu dorința. Vă sprijinim cu înființarea de societăți cu răspundere limitată, de societăți pe acțiuni, persoane fizice autorizate, asociații / fundații, precum și cu înregistrarea oricărei modificări în structura companiei dumneavoastră: transferul de părți sociale, schimbarea administratorului, majorarea capitalului social și orice alte modificări.
Programează o consultație cu unul dintre avocații noștri în România în mai puțin de 1 minut.
Completează formularul de contact și unul dintre avocații noștri te va contacta în curând.
Urmareste-ne pe retelele sociale
Testimoniale
Vezi ce au spus alți clienți despre experiența lor avută cu Romanian Advocacy:
Echipa RoAdvocacy a fost întotdeauna promptă, ne-a explicat de fiecare dată cu claritate fiecare pase și ne-a furnizat susținerea pentru afacerea noastră. A fost realmente un plus foarte apreciat pentru cineva ca mine, care nu cunoaște nici limba, nici legislația din România în niciun fel.
Hugh Capper
Avocații RoAdvocacy cunosc foarte bine legislația, sunt foarte orientați spre client și foarte eficienți. A fost foarte mulțumitor să-i implicăm pe ei în recenta noastră extindere in România. Așteptăm să colaorăm din nou cu ei, pe măsură ce afacerea noastră se dezvoltă.
Stephanie Iding
Profesionalismul furnizat de echipa de avocați Romanian Advocacy, împreună cu răbdarea și curtoazia arătate pe parcursul călătoriei noastre prin sistemul legislativ din Romania reflectă cu adevărat o impresionantă societate de avocați de drept societar pe care într-adevăr o recomand.
Pedro Pereira
Romanian Advocacy
| Your Business | Our Mission |
Romanian Advocacy
| Your business | Our mission |
Gamă completă de servicii juridice pentru oameni de afaceri, companii și persoane fizice. Avocații tăi în România.
Romanian Advocacy
| Your business | Our mission |
Full range of legal services for businesses, companies and individuals.
Vizitează-ne la sediul nostru:
Romanian Advocacy
București, str. Știrbei Vodă nr. 4, bl. 2, sc. D, et. 2, ap. 127, 010111, Romania
tudor@roadvocacy.ro
+40 723 773 759